Există oameni şi oameni, care încearcă marea cu degetul. Dacă apa nu e adâncă şi mai pot prinde peşte şi fără să arunce năvodul în apă, e bine; iar dacă descoperă că apa e prea adâncă, atunci nu- şi vor bate capul cu a descoperi cum să prindă peşte, atâta timp cât mai au un plan de rezervă.
La ce mă refer, de fapt? Adică, la o relaţie. Şi aici, poate fi atât cazul unui bărbat, cât şi al unei femei. Cu toate acestea, pentru că este un blog dedicat, în mare măsură femeilor, mă voi referi strict la cazurile femeilor. Adică, se încearcă construirea unei relaţii. La un moment dat, partenera simte că relaţia în loc să înflorească, să se dezvolte, începe să scârţâie. Ce înseamnă acest lucru? Că în loc ca cei doi parteneri să îşi dea silinţa să meargă totul în direcţia bună, de fapt, unul dintre parteneri calcă strâmb şi mai vorbeşte, în paralel, şi cu altcineva. Oricât de nevinovate ar părea aceste conversaţii (ca să nu spun că se poate ajunge şi la două relaţii, în paralel), ce înseamnă aceste discuţii care pot aluneca şi pe panta erotismului? Să însemne o slabă încredere în sine, o nesiguranţă în viitor, o nemulţumire a personalităţii partenerului sau, poate, nevoia de atenţie, de afecţiune? Să însemne perierea orgoliului, adică că, încă, mai sunt în stare să atragă atenţia şi a altor femei? Această clătinare a relaţiei presupune că fundaţia e construită pe un teren minat, care aduce nesiguranţă, neîncredere etc. La baza acestei fundaţii instabile stau o mie şi una de motive, care pot duce, în final, la surparea relaţiei. Voi ce credeţi: cine trebuie să muncească mai mult, într- o relaţie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu