Căsătorie

Am aflat cu stupoare, la un moment dat, că o căsătorie este considerată, de fapt, un contract social. Mintea mea de adult, de la un moment dat, considera, de fapt, că oamenii se căsătoresc pentru că se iubesc. Adică, căsătoria era o consecinţă naturală a faptului că doi oameni doresc să fie împreună, pe viaţă. Când am întrebat nişte copii de ce se căsătoresc oamenii, aceştii s- au dovedit mult mai practici: ca să facă copii. Voi ce credeţi despre acest moment unic din viaţa omului, numit căsătorie?
  


Astăzi, 27 decembrie 2017, reiau partea de început a paginii despre căsătorie. Din 2012,  de când am început să scriu pe acest blog, au trecut mai mult de cinci ani. Am adunat experiență cu privire și la subiectul paginii, adică, și despre căsătorie. Pot spune că azi am o altă viziune despre acest eveniment important din viața omului. Ce este, până la urmă, căsătoria: un contract social, o relație de iubire, o fabrică de copii? În prezent, pot spune că o căsătorie este câte puțin din variantele prezentate anterior și, mai ales, este o alianță între un bărbat și o femeie. Iar în această alianță intră, pe lângă mire și mireasă, și părinții și bunicii fiecăruia dintre cei doi protagoniști. Înainte ca bărbatul și femeia să facă pasul important spre căsătorie, e bine să se testeze de ce sunt în stare fiecare dintre ei (adică, dacă pot avea încredere unul în celălalt, dacă se pot sprijini unul pe altul etc.), pe de o parte, dar și să verifice în ce tipuri de familii au intrat (dacă părinții au mai fost căsătoriți ...), pe de altă parte.

Şi la bine, şi la rău!

Când doi oameni doresc să îşi unească destinele, aceştia vor ajunge să îşi jure credinţă atât la starea civilă, cât şi la biserică. Se pare că în zilele noastre, socoteala de acasă nu se prea mai potriveşte cu cea din târg. Dacă o căsătorie din trecut reprezenta o barieră în calea depravării unuia sau altuia dintre parteneri, întărind şi mai mult unitatea cuplului, în zilele noastre, căsătoriile au ajuns să fie valabile doar la bine. Însurăţeii uită de jurămintele făcute şi, cum dau de greu, se şi despart. 

Cum gândesc ambele genuri într- o căsnicie?

Pe parcursul unei căsătorii, apar tot mai pregnant diferenţele dintre bărbaţi şi femei. Aceste diferenţe dau tonul la conflicte sau, din contră, la toleranţă. Care sunt posibilele discrepanţe în gândire, le găsim în articolul: http://www.garbo.ro/articol/Familie/11529/6-greseli-pe-care-le-fac-barbatii-in-casnicie/pagina-2.html 

O fi bine, o fi rău? CIne ştie? 


Ce este căsătoria?

Căsătoria poate că ar trebui să fie un contract social, cu confort material şi profit sentimental.




Cerere inedită în căsătorie


,,Mihai Petrescu, un tânăr bucureştean împătimit de jocurile pe calculator şi-a cerut iubita în căsătorie chiar la locul "muncii", într-o sală de net având martori toţi participanţii la competiţie, majoritatea fete. În aplauzele mulţimii, Ivan Elisabeta, aleasa inimii lui, la fel de împătimită a jocurilor, a acceptat cererea în căsătorie, odată cu un buchet imens de trandafiri şi promisiunea lui Mihai de a-i fi alături la bine şi la rău. "Am cunoscut-o într-o sală de jocuri, am vrut s-o cer în căsătorie tot acolo", spune Mihai." http://www.jurnalul.ro/observator/cerere-casatorie-bucurestean-623221.htm?utm_source=parteneriat&utm_medium=widget&utm_campaign=9am

Căsătorie de cursă lungă

Care sunt pilonii pe care se sprijină o căsnicie pe termen lung? În viziunea Garbo, sunt: romantismul, respectul, înţelegerea, comunicarea deschisă, asertivă, toleranţa, iertarea, sinceritatea, planurile comune. Despre aceste ingrediente puteţi citi aici: http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/12131/cum-sa-ai-o-casnicie-fericita/pagina-2.html


De ce să nu ne căsătorim?

O căsătorie se poate realiza atunci când există motive sănătoase, reale, care să poată susține, în timp, respectiva relație. Atunci când intervine unul dintre motivele: frica, insuficiența sau pragmatismul, mai bine a- ți identifica cauza dorinței de a face acel pas, pentru a vă rezolva, mai întâi, adevărata problemă. Mai multe puteți citi aici: http://dindragoste.unica.ro/0/casatorie/motive-periculoase-pentru-a-te-casatori 


Cum să faci din soţia ta, amanta ta

,,Probabil că cel mai mare secret de a ţine o amantă acolo unde o vrei este construirea de amintiri. Nici o femeie care are un album mental dens de amintiri a unor nopţi grozave şi dimineţi frumoase nu va începe să viseze în timpul zilei la un alt bărbat. Un iubit priceput este un expert în a construi amintiri. Nu doar speră că lucrurile se vor dovedi bune în cele din urmă; el le şi plănuieşte." 

  
Să facem sau nu copii?


,,Părinţii se plâng adesea de faptul că vieţile lor sunt scurtate de stresul asociat creşterii copiilor, însă numeroase studii sugerează contrarul: cei fără copii mor mai tineri, nu cei care au procreat. Aceste studii nu au reuşit până acum să identifice dacă absenţa copiilor provoacă moartea timpurie sau dacă acest lucru se datorează gândirii care i-a făcut pe respectivii oameni să aleagă să nu aibă copii." http://www.realitatea.net/motivul-pentru-care-ar-trebui-sa-facem-copii_1086543.html#ixzz2HTF7DSwK?utm_source=Garbo&utm_medium=articol&utm_campaign=Parteneriat%2BIC

Paşi spre căsătorie

Cum a evoluat o relaţie, până a ajunge la evenimentul mult aşteptat, căsătoria, am aflat de pe Kudika: flirturi în liceu, săruturi, combinări, despărţiri rapide, împăcări, reîmpăcare, relaţie de cca. cinci ani şi ... victorie;sătoria a fost acceptată până la urmă de beneficiari:  http://www.kudika.ro/articol/relatii~povesti/25001/asemanarea-dinte-unele-iubiri-si-un-bumerang/pagina-4.html 

Legătura dintre sex şi treburile casnice

,, ... o cercetare publicată în jurnalul „American Sociological Review” arată că bărbaţii care se implică mai mult în treburile casnice fac mai puţin sex.„Rezultatele studiului nostru sugerează că rolurile de gen popularizate în societatea noastră joacă un rol foarte important asupra frecvenţei sexuale în cadrul căsătoriei heterosexuale”, a explicat Sabino Kornrich, cercetător în cadrul Centrului de Studii Avansate al Institutului Juan March din Madrid şi totodată autorul studiului." Continuarea articolului, aici: http://www.descopera.ro/dnews/10529829-barbatii-care-se-implica-in-treburile-casnice-fac-sex-mai-rar-arata-un-nou-studiu-sociologic

Mai multe amănunte puteţi citi şi aici: http://www.google.com/hostednews/afp/article/ALeqM5hP5S6Y2VkJzkYc3nvtFM9e5JOhDw?docId=CNG.1f64df9458b0d5a6427c0b4be9aa4693.01

Descoperă DE CE bărbatul pe care ţi-l doreşti NU VREA să te ceară de nevastă

Pentru ca natura să îşi urmeze cursul, adică, să se ajungă de la o simplă întâlnire, apoi să se intre într- o relaţie şi să se continue, cum ar fi frumos şi cu o căsătorie, ar trebui să existe următoarele ingrediente: atracţie sexuală, îndrăgosteală, iubire. Când una dintre ele scârţâie, atunci ar trebui să îţi pui următoarele întrebări: 

,,Cum să te măriţi cu un bărbat pe care nu-l cunoşti decât sexual şi romantic? Cum să vrei să-ţi pui viaţa în mâinile unui străin fiindcă te-ai săturat să fii singură? Cum să fii atât de nesăbuită încât să rămâi gravidă cu un amant care te vizitează doar pentru sex?"

Andreea Papp încearcă să ne lămurească în privinţa motivelor pentru care apar eşecurile dinaintea căsătoriei visate de multe femei: http://www.stilultau.com/blog/stilul-tau/descopera-de-ce-barbatul-pe-care-ti-l-doresti-nu-vrea-sa-te-ceara-de-nevasta/

,,Chiar nu-ţi dai seama că doar tu eşti responsabilă de alegerile tale PROASTE?

Chiar ai tupeul să spui că bărbaţii sunt nişte idioţi şi tu o fecioară naivă?
Ignoranţa se plăteşte scump în lumea asta şi asta o poţi constata şi singură când priveşti pe cine ai în pat noaptea.  Eşti singură? Eşti mai câştigată decât o femeie care-i vizitată la ore târzii din noapte pentru plăceri sexuale.
Femeie, a face sex bine cu un bărbat nu te ajută să construieşti şi-un cămin cu el.
Ai verificat care-i potenţialul acestui armăsar în afara orgasmelor numărate în noapte?
Puţină contabilitate nu strică. Tot cu numerele lucrezi. Fără spaimă
Doar că de data asta calculezi numerele pe care le cheltuie cu tine, pe care le produce pe lună, pe care le consumă pentru a petrece timp împreună.  0 orgasme? Înseamnă că acest bărbat pe care- investeşti singură cu titlul de iubit, este centrat doar pe chakra sexualităţii şi dorinţa ta este să-l urci la poarta inimii tale. E cale lungă până acolo şi treabă şi mai multă
Hai să lăsăm poveştile cu Feţi- Frumoşi la uşă şi să privim realitatea în faţă.
Un bărbat care nu te sună să te scoată în oraş, care nu se afişează cu tine, care nu te curtează nici măcar cu-o floare, parfum şi-o propunere mai serioasă după o lună, două înseamnă că este disponibil doar pentru ce are mai jos de abdomen. (...)

Cum îţi creezi o relaţie de cuplu?
 
Ca să faci trecerea de la aventură la relaţie e nevoie de doi protagonisti. Nu doar de tine, care faci cât doi bărbaţi hotăraţi. Nu ajunge să-ţi doreşti doar tu un copil şi-un cămin ca să formezi un cuplu cu bărbatul nehotărât şi instabil din patul tău.
Indiferenţa lui te excită? Cum poate indiferenţa unui bărbat să te stârnească să te încingi cu planuri absurde de măritiş şi adus copii pe lume? Eu dispar din faţa unui bărbat care îmi răspunde când are el chef, care mă vizitează doar când este flămând sexual, care mă sună când se plictiseşte, care mă scoate la masă dacă nu are alte planuri.  Ca să nu mai zic că nici n-am cum să ajung faţă în faţă cu acest bărbat care nu ştie de ce bate la uşa mea în miez de noapte. (...)


E o mare diferenţă între atracţie sexuală şi iubire. Şi asta o poţi număra în dezamăgiri, nu în orgasme.
Orgasmul te însoţeşte câteva secunde, însă dezamăgirea se manifestă prin faţa ta încrunta şi ridată prea devreme, prin inima ta rece şi trupul tău rigid, care prezintă lumii o femeie care a fost folosită de bărbaţi care n-aveau neapărat nevoie de ea. (...)

Cea mai bună oportunitate de-a face cunoştinţă cu tine este singurătatea.
 
Cu cât fugi mai tare de singurătate, cu atât te îndepărtezi de cea mai fierbinte dorinţă a ta, relaţia de cuplu. Niciun bărbat bun, matur, responsabil, fain, special nu-şi doreşte o relaţie cu o femeie care fuge de ea şi nu ştie să spună cine este.
Femeie, tu ştii ceea ce vrei de la un bărbat?

  • Ştii ce vrei să se întâmple într-o relaţie?
  • Ştii ce eşti în stare să dăruieşti unui bărbat?
  • Ştii ce poţi accepta şi ce nu poţi tolera în relaţionare?
Răspunde-ţi întâi de toate la aceste întrebări. Fă cunoştinţă prima oară cu tine.
Şi abia apoi când poţi spune “asta este ceea ce vreau, de asta am nevoie ca să fiu eu însămi”  îndrăzneşte să ieşi la o întâlnire cu un bărbat care-ţi place. 


Până atunci, stai acasă şi împrieteneşte-te cu tine. Vorbeşte cu trupul, mintea şi inima ta. Vezi ce simţi când te trezeşti, când simţi emoţii puternice, când plângi, când rămâi singură cu tine, când nu te simţi bine. Dacă nu rezişti cu tine mai mult de-o săptămână, fii sigură că eşti foarte aproape să faci o alegere proastă care-ţi va demonstra încă o dată cât de puţin te cunoşti şi preţuieşti. Asta este lecţia ta, în braţele fiecărui bărbat. Să mai faci cunoştinţă cu o parte ascunsă din tine.

Îţi vei spune de multe ori “salut” şi “adio” până vei înţelege că în toate relaţiile este vorba doar despre tine şi gradul tău de autocunoaştere. Te cunoşti puţin, trăieşti puţin. Te iubeşti puţin, vei fi iubită puţin. Celălalt este oglinda ta perfectă.

Nu-ţi vine să crezi că tu eşti la fel ca ignorantul, mediocrul, săracul de lângă tine?

Asta este o palmă dureroasă pe care o vei primi de fiecare dată când înlocuieşti un bărbat cu un altul fără să înţelegi că tu eşti la fel ca omul care l-ai lăsat să-ţi calce în pat şi-n viaţă. Asta este nivelul tău actual, emoţional, mental, financiar şi spiritual. Da, m- ai auzit bine. Tu, cu “săracul ăla” de care nu vrei să-ţi aduci aminte (…)

Înţelegi că poţi să trăieşti o relaţie frumoasă şi longevivă cu un bărbat bun, angajat, responsabil, frumos, independent financiar, minunat?

Când? Când TU O SA FII FEMEIA PE CARE ORICE BĂRBAT O VISEAZĂ!

Doar atunci. Până atunci, o să-ţi răspund la fel de dur la fiecare plângere şi văicăreală de-a ta care plasezi vina asupra bărbatului, fără să-ţi asumi responsabilitatea faptului că eşti leneşă, pasivă, ignorantă în multe domenii, dependentă afectiv şi financiar de bărbat şi familie, fără vise şi vocaţie, fără chef de viaţă şi plină de frustrări şi somatizări. (...)

Vrei să te măriţi cu-n prinţ? Atunci comportă-te şi mută-te cu domiciliul şi statutul la curtea regală. Bărbaţii nu sunt proşti, nici orbi. Aleg un partener egal lor. Nu eşti mulţumită de alegerile tale? Înseamnă că nu eşti destul de bună în ochii tăi, dar eu mă rog să fii destul de matură, responsabilă, înţeleaptă, autonomă, pasionată cât de curând ca să nu mai cazi în propria ta plasă."

Care este costul sexului înainte de căsătorie?

Scriam pe pagina despre sex că fiecare are libertatea de a alege dacă şi când va face sex. Pe pagina despre căsătorie, am să vorbesc prin prisma căsătoriei: se merită să facem sex altundeva decât în cadrul căsătoriei, cu partenerul ales, pe viaţă? Înainte de a enumera, pe scurt, care sunt urmările neplăcute ale sexului în afara căsătoriei, am să scriu câteva motive pentru care se merită să aştepţi până la căsătorie. Suntem într- o epocă în care tentaţiile sunt la tot pasul, iar desfrâul o guvernează. Mai sunt oameni care să trăiască, astăzi, după vechile legi nescrise? Cum excepţia confirmă regula, rezultă că există, încă, oameni credincioşi, care se conduc după valori precum: castitate, respect faţă de partener(ă), responsabilitate, prietenie. 
Care sunt urmările sexului în afara căsătoriei: bolile cu transmitere sexuală (BTS- uri, cum mai sunt numite) care pot degenera în infertilitate şi cancer (cele transmise de bacterii sunt tratabile, când sunt descoperite la timp, pe când cele transmise de viruşi nu au tratament, iar persoana infectată devine purtătoarea acelui virus); sarcina (întreruperea sarcinii este periculoasă pentru mamă, deoarece e posibil ca femeia să nu mai poată face alţi copii); dependenţa faţă de un partener nepotrivit; femeia care se lasă cu uşurinţă adusă de un bărbat la pat, tot cu aceeaşi uşurinţă se va descotorosi şi bărbatul de ea (fiind tratată drept o ,,femeie uşoară")
Prin urmare, gândiţi- vă bine când vă începeţi viaţa sexuală!
Gândiţi- vă dacă se merită ca pentru câteva clipe de plăcere (fie ele provenite chiar şi de la orgasme) să suferiţi tot restul vieţii!
În încheiere, o să mai spun că pentru a fi tratate cu respect de către parteneri, trebuie să cereţi respect din partea acestora. E o chestiune de voinţă din partea voastră, dragele mele. 
Dacă eu nu v- am convins, poate vă va convinge o mămică din America. Dar mai bine urmăriţi filmuleţul: http://www.youtube.com/watch?v=Lo6M4NddxeI

  
Când soţul calcă în străchini

Am citit, de curând, pe un topic: http://www.garbo.ro/comunitate/forum/view_topic/17808/Inselata-si-parasita.html, despre cazul unei femei părăsite de soţ pentru amantă: 

,,Am aflat acum 3 ani că soţul meu mă înşela încă de la primul copil (2005). După naşterea celui de-al doilea copil m-a părăsit pentru ea. Am divorţat acum 1 an. Acum are cu ea un copil. Ce pot face să trec peste acest obstacol? Eu încă îl iubesc."

Din titlul articolului meu s- ar deduce că doar soţul a fost cel vinovat când a ales amanta în locul soţiei. Până să se ajungă la decizia soţului de a- şi face o amantă, s- au adunat multe probleme nerezolvate la timp. Ceea ce s- a întâmplat fost ca o bombă cu ceas întârziat. Când partenerii nu mai vor să lase de la ei, când frustrările sunt preferate unei comunicări eficiente, urmarea este previzibilă. Adevărul într- o relaţie e, undeva, pe la mijloc. Şi oricum, nu mi- am ales să caut ţapul ispăşitor. Ceea ce vreau să scriu mai departe este că am găsit pe acest topic sfaturi pe care le găsesc folositoare şi care pot fi luate în consideraţie şi de alte femei, care poate că se află în aceeaşi situaţie.  

Faptul că cineva se gândeşte şi iar se gândeşte, în fiecare zi, la partenerul care i- a provocat atâta durere, deja e o plăcere sado- masochistă.
  
-,,O lege simplă şi de bun simţ: eşti înşelat, părăseşti. Nu aştepţi ca tot ăla care te-a înşelat să te şi părăsească. I-ai permis să- ţi dea lovitură după lovitură."
-,,Spui că îl iubeşti - foarte bine. Atunci urează- i să fie fericit cu alegerile lui, pentru că nu îi poţi ura altceva omului pe care îl iubeşti, şi vezi- ţi de viaţă."
-,,Scuză- mă, dar a trecut suficient timp în care să- l plângi şi să- ţi plângi de milă. Gata! Next! Viaţa-i frumoasă! Bucură- te şi nu pierde aiurea timpul din plictiseală, legându-te de- o iubire inexistentă. Asta-i doar o scuză, pentru că eşti dezamagită şi pentru că încrederea ta în tine ţi-a fost spulberată. Cu acordul tău. Când o relaţie scârţie, este clar că ambii implicaţi greşesc, dar ca şi reacţie concretă el este vinovat că te-a înşelat. Tu nu trebuie să te simţi vinovată şi nici martiră."
-,, (...) iubirea asta a ta, după ce a trecut ceva vreme şi după ce ţi s-a întâmplat, pare mai mult viciu. Ca orice viciu, creează dependenţă. (...) Primul pas este să îţi recunoşti dependenţa şi să recunoşti sincer că îţi aduce prejudicii. Apoi îţi trebuie vreo 5 tone de voinţă să lupţi împotriva viciului."
-,,Atâta vreme cât există ură, nu sunt treburile încheiate. Ura nu-i indicată ca pas final. Dacă urăşti, nu-nseamnă că pui punct, pentru că eşti încă angrenat cu toată fiinţa ta în procesul urii. Iar în cazul tău, deja trebuia să- ţi fi elucidat toate etapele astea.
Urăşti când mai ai ceva de împărţit cu respectivul. Tu nu mai ai decât cu tine. El este demult ieşit din peisaj. Face parte din alt scenariu acum.
Împăcarea cu tine, asumarea, răbdarea şi uitarea. Astea-s armele tale în prezent."
-,,Cine te pune să renunţi la tine? De ce eşti dezamăgită când el te înşală cu alta? Fiindcă ai uitat cumva să te îngrijeşti de nevoile tale? Doar de asta poţi suferi, că el se simte bine în braţele alteia şi tu îţi neglijezi viaţa socială, profesională. Îl poţi iubi la nesfârşit. Dar merită?"
-,,De multe ori m-am întrebat de ce unii bărbaţi sunt în stare să aibă o astfel de atitudine, concluzia este că doar atunci când este ferit de responsabilităţi şi- i cânţi în strună, eşti lipsită de mândrie şi te-a făcut să crezi că fără el eşti pierdută, da atunci procedează astfel. Marlyn Monroo spunea: când simţi că nu mai ai lipici, părăseşte tu prima, ca să nu fii părăsită şi dacă aşa s-a- ntâmplat, nu făcea doi bani. Pentru cine plângi tu? Îl mai iubeşti după atâta umilinţă? Asta înseamnă masochism, să te mai doară sufletul şi să mai iubeşti pe cine? Călăul? Priveşte în faţă şi caută-ţi un alt suflet. Şi fii mai selectivă! Şi mai puţin sentimentală, doar cu cine merită! Mult succes şi mult noroc!!!"
-,,Ce ţi se pare de neînţeles? Iubea altă femeie, asta e, era normal să plece. Era mai rău dacă nu pleca. A pleca în situaţia asta este o dovadă de bun simţ. Şi până la urmă nimeni pe lumea asta nu este de neinlocuit - aşa cum întotdeauna există femei mai bune ca tine, există şi bărbaţi mai buni ca el."
-,,În primul rând, ar fi bine să înţelegi că nu te-a înşelat pe tine, s-a înşelat pe el însuşi. Faptul că te simţi rănită te împiedică să vezi că, în fond, ţi-a făcut un mare bine plecând. Noi facem greşeala să confundăm iubirea cu ataşamentul. Fiind o persoană care am trecut prin ceea ce treci tu (situaţia e oarecum similară, mi-a dăruit şi mie Dumnezeu doi copii cu un om care nu prea mă iubea), pot să înţeleg toate temerile şi îndoielile care te iau cu asalt în situația dată. Încearcă să vezi dacă ceea ce simţi faţă de el este într-adevăr iubire, sau doar te agăţi de ideea de a fi cu el datorită propriilor tale proiecţii mentale faţă de relaţia asta.
Din experienţă îţi spun că iubirea nu doare, doare orgoliul rănit, teama de singurătate, frica de a nu mai găsi iubirea, întrebările gen "cum o să mă descurc", "oare chiar nu merit să fiu iubită?"
Ba da, meritaţi şi tu, şi copilaşii tăi, să fiţi iubiţi cu adevărat, de aceea a ieşit din cadru cel care nu putea să vă dea ceea ce meritaţi cu adevărat. Iartă, acceptă, ia lucrurile exact aşa cum sunt. De uitat nu vei uita, el este o realitate în viaţa copiilor tăi, este tatăl lor, şi bine ar fi să- i înveţi să- l iubească aşa cum este, fără resentimente şi fără etichete.
Cel mai mult te-ar ajuta să găseşti în inima ta suficientă iubire ca să cuprinzi în ea situaţia în întregul ei, cu noul copilaş cu tot.
În fond, iubirea care te împlineşte nu este cea pe care o primeşti, ci aceea pe care o dai, izvorul e în tine, tu alegi dacă- l laşi să curgă sau nu. Dă spre viaţă ceea ce ai vrea tu să primeşti şi ai încredere în ea şi în tine. Succes şi nu uita că nu eşti niciodată singură!" 
-,,(...) te-a părăsit asta e ...ura şi la gară, mai sunt şi alţii şi poate există un bărbat care chiar îţi apreciază iubirea şi te merită, dar ca să ajungi la el, trebuie să fii puternică, să uiţi de vechea iubire (care oricum nu merită efortul să o mai păstrezi)."
-,,Nu ştiu ce vârstă ai, însă până acum n-ai aflat că dacă în faţa unui bărbat cedezi, te laşi manipulată, înjosită, terfelită, minţită şi batjocorită o dată, asta se va repeta mereu, tot mai dur şi mai fără scrupule din partea lui? Crezi că cealaltă s-a purtat ca tine? Adică a acceptat totul numai să fie cu el? Nicidecum. Eliminând varianta că a fost mai frumoasă, mai lăptoasă şi mai devreme acasă, în mod sigur ea a fost mai puternică, a ştiut cum să- şi impună punctul de vedere şi cum să- l ademenească. Barbaţii crapă după adrenalină, mai ales dacă au stat multă vreme cu o persoană prea comodă care, deşi îşi asuma rolul de soţie şi mamă, nu le mai oferea acei fluturaşi în stomac şi nici un mediu concurenţial în care ei să- şi dovedească condiţia de mascul ... concentrează- te pe responsabilitatea de a vă oferi, ţie şi copiilor, o viaţă bună, cu tot ceea ce înseamnă asta (job, şcoală, grădiniţă, etc. ...), fii deschisă, tonică şi optimistă, şi în mod sigur, într-o zi, cineva va apărea în viaţa ta. Important este ca atunci tu să fii pregatită şi să alegi bine, dacă înţelegi ce vreau să spun. Multă baftă şi fruntea sus!"
-,,Schimbă- ţi coafura, dacă eşti mai plinuţă după naşteri, fă sport şi dă jos tot ce prisoseşte, schimbă- ţi hainele, dar unele decente, în care să te simţi bine cu adevărat. Fă- ţi un plan de bătaie pentru viitor, ce vrei pentru copiii tăi, dar şi ce vrei pentru tine. Implică- ţi familia, dacă este una unită, şi roagă- i să te ajute. NU sta acasă doar cu cei mici, că o să ajungi să te urci pe pereţi. Rezolvă, într-un fel, să- i poţi da la grădiniţă sau creşă, dacă familia nu te poate ajuta, şi cu banii pe care el trebuie să ţi- i plătească pe alocaţie, poţi rezolva acest lucru, iar tu să lucrezi, să te poţi implica în activitaţi care să- ţi dea posibilitatea să uiţi. Este singurul remediu eficient, pe lângă voinţa pe care trebuie s- o ai pentru tine şi cei mici. Să nu uiţi, soarele trebuie să apună, dar şi să răsară în fiecare zi. Chiar dacă azi am căzut, ne doare, trebuie să ne ridicăm, să mergem mai departe."
-,,Ştergeţi lacrimile, lasă- le pentru momente mai fericite. Dacă e să plângi, să o faci de fericire (chestii femeieşti) ...Învaţă să fii fericită singură ...".
-,,(...) amândoi sunteţi vinovaţi . Tu că n-ai ştiut să- ţi ţii soţul aproape, iar el că nu s-a gândit la copii, în primul rând. Copiii suferă din pricina asta. De obicei, oricât de dobitoc ar fi bărbatul, femeia face atmosfera în casă şi- l poate schimba. Nu că aş fi eu bărbat, dar este o zicală adevărată: bărbatul e capul, iar femeia e gâtul. Gâtul întoarce capul unde vrea . Nu în sensul rău al cuvântului, dar astfel încât să duceţi o viaţă frumoasă. Scuză- mă că- ţi spun, dar bărbatul caută ceea ce nu-i dă soţia lui, pentru că nu ştie să ţină bărbatul acasă. Încă, o dată, scuză- mă dacă ţi- am spus adevărul, aşa dur, dar asta e. Îmi pare rău. Ştiu că eşti într-o situaţie aiurea. Cel mai mult contează acum copiii. Să nu sufere şi să- l faci, cumva, pe soţ, să vină înapoi. Măcar de dragul copiilor. Să încerci să- ţi schimbi modul de a trăi, de a fi şi nu mai asculta cu urechea la alţii, fie ei părinţi sau socrii sau prietene etc . E valabil şi pentru el."
- ,,Bărbatul nu vine într- o relaţie ca simplu spectator. Este parte activă. Nu trebuie să- i joc eu cum vrea el, astfel încât să- l ţin aproape," indiferent cât de dobitoc e". Unde-ar fi câştigul meu, atunci? La ce mi-ar folosi şi cu ce m- ar ajuta? Suntem doi. Deci şi el trebuie să se străduiască la fel de mult, să nu mă piardă.
Îţi scapă din vedere un alt aspect, şi anume că fostul doamnei mai are acum un copil cu cealaltă. Aşa că trebuie să fie tare caraghios să tragă fiecare de "marionetă" pentru a rămâne într-un loc, doar "de dragul copiilor". Eşti părinte, dar mai eşti şi femeie, respectiv bărbat, deci nu merge să te anulezi, dezvoltându- ţi doar latura de mamă/ tată. Iar copiii sunt fericiţi atâta vreme cât atmosfera în jur este una paşnică, plină de iubire, nu de război, neiubire şi resentimente.
Femeia nu mai are pe cine să întoarcă din drum. Eventual, trebuie să- şi facă mediul propice şi fizic şi mental şi afectiv, pentru un nou partener, potrivit ei şi îndrăgit de copii." 


Nuntă extravagantă

Cât sunt dispuşi oamenii să cheltuiască pe un asemenea eveniment. Raţiunea m- ar determina să spun: cât îi ţine buzunarul. În curând, Angelina Jolie şi Brad Pitt se vor căsători şi vor avea nunta mult visată. Iată cât vor cheltui aceştia cu acest eveniment: http://www.click.ro/vedete/celebritati/Angelina_Jolie-nunta-flori-cheltuieli-brad_pitt_0_1568243241.html 

Căsătorie cu final neaşteptat


Cum v- aţi simţi ca după 18 ani de mariaj, soţul să vă recunoască că, de fapt, el este homosexual? Iar această ştire nu a fost singurul eveniment care ar fi putut să o dea peste cap pe actriţa  Fran Drescher. Cum a scăpat, totuşi, femeia? Tot ea răspunde la această mare întrebare: "Întreaga mea viaţă a constat în transformarea experienţelor negative în unele pozitive". 
Surse: 
2. http://www.huffingtonpost.com/bryan-cainjackson/happily-divorced-_b_2493594.html

Cum să te căsătoreşti într- un an?

,,Oricine apelează la serviciile lui Patti Stanger, directoarea Clubului Milionarilor, o afacere matrimonială şi vedeta din serialul TV Bravo “Millionaire Matchmaker / Peţitoare de milioane”, îşi poate găsi dragostea.
Pentru femeile care ştiu ce vor, puteţi urmări un filmuleţ la link- ul următor, despre care sunt paşii pentru a ajunge la transformarea visului vostru în realitate:  http://filmehd.net/married-in-a-year-2011-filme-online-gratis.html

Ţara unde tinerii încă sunt peţiţi de părinţi

Există locuri de pe glob unde părinţii caută perechea pentru propriul copil. Că e bună sau nu această metodă, ea încă se mai practică. Mai multe informaţii puteţi citi aici: http://ro.stiri.yahoo.com/%C5%A3ara-unde-tinerii-%C3%AEnc%C4%83-sunt-pe%C5%A3i%C5%A3i-de-p%C4%83rin%C5%A3i-073602861.html  

Secretele unei căsnicii de lungă durată

Despre ingredientele unei căsătorii reușite am mai scris. Dar, parcă, secretul rămâne tot în gesturile mărunte, practice, de zi cu zi. Oare de câte îmbrățișări este nevoie, zilnic? Despre plimbările în natură ce spuneți? Când ați avut cu partenerul o discuție intimă, înainte de culcare? Vă este dor de suflul și atingerile soțului din timpul nopții? Câte mesaje vă mai scrieți pe zi și de câte ori pe zi vă sunați la telefon? Aveți ritualuri comune, de tipul preparării cafelei? Când ați mulțumit, ultima dată, soțului pentru ajutorul dat? Cum ați încheiat ziua: cu ceartă sau fără? Vă faceți complimente reciproce? 

Despre toate aceste amănunte puteți citi aici: http://www.9am.ro/top/Social/265588/secretele-casniciei-perfecte-cele-mai-utile-sfaturi-pentru-a-avea-o-casatorie-fericita/10/Complimente.html#slide-title    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu