duminică, 30 septembrie 2012

AŞTEPTĂRI MICI ÎNTR- O INIMĂ MARE

Inima omului are o capacitate uriaşă pentru a oferi iubire semenilor. Ce s- ar întâmpla în momentul când şi aşteptările ar fi la fel de mari, precum porţia de iubire, iar ceea ce am fi primit, ar fi mult mai puţin decât am fi dat? Îndată ar apărea dezamăgirile sau deziluziile. Şi nu ar fi puţine la număr! Apoi ar apărea frustrările sau certurile şi am ţine- o tot aşa, ca într- un lanţ al slăbiciunilor. Sau dacă vreţi ceva mai rotund, putem plasa aceste reacţii într- un cerc vicios. Pentru ca dezamăgirile să dispară, ar trebui să smulgem răul din rădăcină. Al Ritter a găsit o soluţie simplă, pentru eliminarea efectelor negative dintr- o relaţie. Soluţia constă în aplicarea principiului 100/ 0, explicată în cartea ,,The 100/ 0 Principle: The Secret of Great Relationships". ,,Pe cine şi ce poate ajuta acest principiu? Acest principiu poate ajuta pe oricine, poate schimba viaţa şi relaţia oricui. Principiul 100/0 poate ameliora o căsnicie şi poate îmbunătăţi simţitor relaţia cu persoana iubită, cu membrii familiei, cu colegii de serviciu şi chiar cu şeful tău." http://www.garbo.ro/articol/Familie/12287/principiul-100-0/pagina-2.html . Cine doreşte explicarea pe scurt a principiului, poate accesa acest link: http://play.simpletruths.com/movie/the-100-0-principle/ , iar cine doreşte să cumpere cartea, o poate găsi aici: http://www.amazon.com/The-100-Principle-Relationships-Hardcover/dp/1608100707 .
Mă gândesc că, în momentul în care nu am mai avea aşteptări din partea celorlalţi, porţiile de iubire ar fi ca nişte surprize plăcute în vieţile noastre. Şi în loc să spunem cu tristeţe în glas ,,Credeam că ...", mai bine să exclamăm ,,Aaaa, ce surpriză!". Aşadar, lăsaţi- vă surprinse, în mod plăcut, doamnelor!

sâmbătă, 29 septembrie 2012

ÎN PIELEA ALTUIA/ ALTEIA

Când vrei să ştii cum se simte, prin ce trece un om, la un moment dat, pune- te în locul său şi vei afla cu siguranţă!

joi, 27 septembrie 2012

DRUMUL TĂU

“Urmează-ţi fericirea, iar Universul îţi va deschide uşi acolo unde erau doar ziduri." (Joseph Campbell)

miercuri, 26 septembrie 2012

ŞI TU EŞTI UN UNICAT!

,,(...) fiecare este unic. Iar faptul de a căuta ceea ce este unic în voi reprezintă un fapt de o intensitate extraordinară, reprezintă o mare aventură." (Osho- ,,Meditaţia: arta extazului")

marți, 25 septembrie 2012

PRIVIREA

Prin intermediul căror organe de simţ se poate îndrăgosti omul? Cine se mai numesc şi ,,oglinda sufletului"? La ambele întrebări există un singur răspuns: ochii. E de ajuns ca un bărbat şi o femeie să se întâlnească, la un moment dat, într- un anumit loc, iar apoi aceştia să se privească într- un anumit fel, pentru ca, ulterior, fiecare dintre cei doi să îşi spună că, parcă, s- a întâmplat ceva, iar cel pe care l- a privit are, parcă, un nu ştiu ce. Sunt, într- adevăr, prea mulţi de ,,parcă". Şi totuşi ...?

luni, 24 septembrie 2012

O RELAŢIE PERFECTĂ

Care ar putea fi cea mai potrivită modalitate de a intra într- o relaţie, în zilele noastre? Exista pe vremuri (dacă mă gândesc bine, mai e valabilă şi în prezent), procedura ca părinţii să găsească mirele potrivit, încă de când e mireasa în faşă. Există apoi dragostea la prima vedere. Iar a treia variantă, care îmi vine în minte, este iubirea la foc mocnit. Care dintre cele trei variante ar putea să garanteze găsirea partenerului potrivit?
Să le luăm pe rând: în prima variantă, primează interesul material, iar partenerii nu e sigur că se vor potrivi. În varianta a doua, faptul că cei doi parteneri se îndrăgostesc de prima dată, nu garantează şi faptul că vor rămâne până la adânci bătrâneţi. Spun acest lucru, deoarece părţile mai puţin bune ale partenerului nu se văd, iniţial. Mai potrivită mi se pare a treia variantă: îmi apar în minte un bărbat şi o femeie, pe care îi leagă o simpatie spontană, o prietenie adevărată, de durată, şi o pasiune comună (adică, un hobby). Timpul trece, iar cei doi descoperă că îi uneşte mai mult de atât, adică o iubire profundă, sinceră. Ce poate fi mai minunat de atât?   

duminică, 23 septembrie 2012

MEDICINA TRADIŢIONALĂ CHINEZĂ

Concepţia chineză despre viaţă şi om e diferită de cea europeană sau de cea americană. Chinezii privesc corpul uman ca pe un ansamblu energic dual: yin şi yang. Când apare un dezechilibru între cele două energii, apar bolile. Cu alte cuvinte, medicina tradiţională chineză ajunge să determine cauzele care perturbă echilibrul corpului uman şi le rezolvă tot pe cale energetică, adică, prin acupunctură. Cauzele care duc la dezechilibre în corpul uman pot fi de natură emoţională. Fiecare emoţie negativă are predilecţie pentru un anumit organ şi poate să îl slăbească, iniţial, doar energetic. Ulterior, acest dezechilibru se traduce prin apariţia bolilor fizice.
Există organe Yang: Stomacul, Intestinul Gros, Intestinul Subţire, Vezica Biliară,Vezica urinară; apoi, există şi organe Yin: Ficatul, Splina, Pancreasul, Inima, Plămânii, Rinichii.
Ficatul şi Vezica Biliară sunt afectate de emoţii ca furie, mânie; Inima şi Intestinul Subţire sunt afectate de emoţii foarte puternice, stare de surexcitare; Stomacul, Splina şi Pancreasul sunt afectate de stres şi îngrijorare; Plămânul şi Intestinul Gros sunt afectate de o stare prelungită de tristeţe şi melancolie; iar Rinichii şi Vezica Urinară sunt afectate de frică.
Dar mai multe privind legătura cauzală dintre emoţii şi organele energetice ale corpului, puteţi citi la adresa: http://fizic-astral-cauzal.blogspot.com/2011/04/influienta-emotiilor-negative-asupra.html
Important este ca să avem o viaţă echilibrată. Ce înseamnă acest lucru? Gradul de toleranţă să îl putem creşte pe măsură ce se adună anii şi să practicăm o serie de tehnici care să ne aducă linişte, resistenţă la stres şi sănătate. Aşadar, dragelor, aveţi grijă de voi! 



vineri, 21 septembrie 2012

LUCRUL LA PARALELE

Există oameni şi oameni, care încearcă marea cu degetul. Dacă apa nu e adâncă şi mai pot prinde peşte şi fără să arunce năvodul în apă, e bine; iar dacă descoperă că apa e prea adâncă, atunci nu- şi vor bate capul cu a descoperi cum să prindă peşte, atâta timp cât mai au un plan de rezervă.
La ce mă refer, de fapt? Adică, la o relaţie. Şi aici, poate fi atât cazul unui bărbat, cât şi al unei femei. Cu toate acestea, pentru că este un blog dedicat, în mare măsură femeilor,  mă voi referi strict la cazurile femeilor. Adică, se încearcă construirea unei relaţii. La un moment dat, partenera simte că relaţia în loc să înflorească, să se dezvolte, începe să scârţâie. Ce înseamnă acest lucru? Că în loc ca cei doi parteneri să îşi dea silinţa să meargă totul în direcţia bună, de fapt, unul dintre parteneri calcă strâmb şi mai vorbeşte, în paralel, şi cu altcineva. Oricât de nevinovate ar părea aceste conversaţii (ca să nu spun că se poate ajunge şi la două relaţii, în paralel), ce înseamnă aceste discuţii care pot aluneca şi pe panta erotismului? Să însemne o slabă încredere în sine, o nesiguranţă în viitor, o nemulţumire a personalităţii partenerului sau, poate, nevoia de atenţie, de afecţiune? Să însemne perierea orgoliului, adică că, încă, mai sunt în stare să atragă atenţia şi a altor femei? Această clătinare a relaţiei presupune că fundaţia e construită pe un teren minat, care aduce nesiguranţă, neîncredere etc. La baza acestei fundaţii instabile stau o mie şi una de motive, care pot duce, în final, la surparea relaţiei. Voi ce credeţi: cine trebuie să muncească mai mult, într- o relaţie?   

joi, 20 septembrie 2012

DESPRINDE- TE DE TRECUT!

Există cazuri când cunoşti foarte multe amănunte despre un eveniment, pentru că l- ai trăit. Şi pentru că te- a impresionat o asemenea întâmplare, amintirile sunt vii. Ce înseamnă acest lucru? Că, încă, eşti cramponată în trecut. Că acele momente au fost pozitive sau negative, imaginile sunt colorate, uneori tridimensionale; se derulează la nesfârşit, retrăind continuu calvarul sau extazul. Cum ne vom debarasa de aceste amintiri, lăsând loc şi pentru altele noi? Cea mai bună metodă, care constituie, de fapt, şi o  igienă a minţii umane, este uitarea. A uita înseamnă să lăsăm în urmă amănuntele, ca să se depoziteze în cămăruţele trecutului.

marți, 18 septembrie 2012

COINCIDENŢĂ

“Persoanele destinate să se întâlnească se vor întâlni aparent întâmplător, dar exact când trebuie”. (Ralph Waldo Emerson)
Vă propun o incursiune prin cele molecule din structura unei celule (sper că mai ştiu ceva din cea chimie!!!). Gândiţi- vă la câte elemente chimice se intersectează de- a lungul unei zile. Ce se întâmplă acolo unde chiar se întâlnesc două sau mai multe molecule? Au loc reacţii chimice (şi fizice!!!), în lanţ. 
Cam la fel se întâmplă şi în viaţa de zi cu zi. Fiecare om îşi are drumul său. Ce se întâmplă, însă, atunci când doi sau mai mulţi oamenii se întâlnesc? (Iar aici pot fi oameni speciali, oameni nepotriviţi sau persoane care ne sunt indiferente.)  Îţi poţi face prieteni noi, duşmani sau chiar îi poţi uita cum arată pe cei care nu au ajuns la inima ta. http://www.coaching-essence.ro/myblog/coincidenta.html?utm_source=MailingList&utm_medium=email&utm_campaign=Incepe+%22Coaching+for+NOW%22!+...+Crezi+ca+e+o+coincidenta%3F

luni, 17 septembrie 2012

COMPORTAMENT AUTODISTRUCTIV

Mă gândesc că omul ar putea fi considerat chiar ca un robot; o maşinărie programată. De cine, oare, programat? Grea întrebare. Poate chiar de Dumnezeu! Întocmai cum balena eşuează pe ţărmul oceanului sau cum fluturele de noapte este atras de lumina becului care îl duce, în final, la moarte, la fel şi omul are proprii lui sabotori: gândurile. Ele îi subminează personalitatea şi încrederea în forţele proprii. Cu timpul, organismului îi slăbesc balamalele şi cedează. Ce e de făcut, prin urmare? Fiţi mai tolerante, acceptaţi- vă corpul, propriile imperfecţiuni şi slăbiciuni. Toleraţi- vă, gândiţi- vă că sunteţi doar o fiinţă, la fel ca şi celelalte; că aveţi dreptul să greşiţi, că doar prin greşeli puteţi învăţa ceva! Daţi- vă voie să experimentaţi şi să greşiţi, pentru că doar aşa veţi putea să vă dezvoltaţi şi să evoluaţi! Succes!

duminică, 16 septembrie 2012

ZBORUL DE- A PASĂREA

Zbor cu gândurile mele în largul mării. Sunt uşoară ca un fulg, briza mării îmi mângâie chipul. Un vânticel călduţ îmi împrospătează pielea. Dau ocoluri largi stâncilor zbiciuite de valurile înspumate. Simt prin toţi porii binefacerile libertăţii. Mă simt minunat când pot zbura unde şi cum doresc. Zăresc în depărtare pe cineva cunoscut. Mă apropii în zbor rapid, de cunoscut. Cunoştinţa îmi zâmbeşte şi îmi face cu ochiul, ştrengăreşte. Am înţeles ce vrea să îmi comunice: începe jocul.



sâmbătă, 15 septembrie 2012

CONVIEŢUIRE

,,Tu poţi face lucruri pe care eu nu le pot face. Eu pot face lucruri pe care tu nu le poţi face. Împreună putem face lucruri minunate." (Maica Tereza)
http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/12071/despre-dumnezeu-si-dragoste-de-la-maica-tereza.html 

vineri, 14 septembrie 2012

IMNUL VIEŢII

Cine a auzit de Maica Tereza? 
Dar de cuvintele sale pline de înţelepciune? 
Despre ,,Imnul vieţii" am întâlnit mai multe variante. 
Vă prezint două dintre ele:

,,Viaţa e o ocazie- profită;
e frumoasă- admir- o;
e un vis- realizează- l;
e o provocare- înfrunt- o;
e datorie- achită- ţi- o;
e un joc- prinde- te în el;
e o făgăduinţă- împlineşte- o;
                                    viaţa e amară- depăşeşte- o;
                                    e un cântec- fredonează- l;
                                    e o luptă- accept- o;
                                    e tragedie- confrunt- o.
                                    Viaţa e o aventură, îndrăzneşte!
                                    Viaţa e noroc, fă- ţi- l.
                                    Viaţa e viaţă, luptă pentru ea!"    

sau

,,Viaţa e unică, ia- o în serios!
Viaţa e frumuseţe, admir- o!
Viaţa e bucurie, gust- o din plin!
Viaţa e un vis, transformă- l în realitate!
Viaţa e o sfidare, înfrunt- o!
Viaţa e o datorie, împlineşte- o!
Viaţa e un joc, joacă- l!
Viaţa e preţioasă, ai grijă de ea!
Viaţa e o bogăţie, păzeşte- o!
Viaţa e dragoste, bucură- te de ea!
Viaţa e un mister, încearcă să- l pătrunzi!
Viaţa e o promisiune, n- o lăsa neîmplinită!
Viaţa e tristeţe, treci peste ea!
Viaţa e un imn, cântă- l!
Viaţa e o luptă, accept- o!
Viaţa e o tragedie, fii tare!
Viaţa e o aventură, îndrăzneşte să ţi- o asumi!
Viaţa e fericire, fii astfel încât să o meriţi!
Viaţa e viaţă. Ocroteşte- o!"

joi, 13 septembrie 2012

SINCRONIZARE

În postarea anterioară, aminteam de antropologul Helen Fisher. Pentru ca doi oameni să se îndrăgostească, aceasta spunea că este importantă, printre altele, şi sincronizarea partenerilor. Dacă mă gândesc bine, există şi în înţelepciunea românească o expresie. Poate aţi auzit, doamnelor, de cuvintele: ,,nu aduce anul, ce aduce ceasul". Prin urmare, nici românilor nu le este străină sincronizarea. Inconştientul şi intuiţia lucrează, doamnelor.

miercuri, 12 septembrie 2012

CUM IUBIM?

Există patru tipuri de personalităţi, care iubesc în moduri diferite şi care îşi aleg partenerii în funcţie de aceste particularităţi, descrise de Helen Fisher: exploratorii, constructorii, directorii şi negociatorii. Cum îi recunoaştem, puteţi găsi aici informaţii: http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/11685/ce-tip-de-personalitate-ai-in-iubire-si-alte-curiozitati-din-stiinta-dragostei/pagina-2.html

marți, 11 septembrie 2012

DRAGOSTEA, HORMONII ŞI DROGURILE

Care este legătura dintre dragoste, hormoni şi droguri? În momentul când ne îndrăgostim, corpul uman produce o serie de hormoni care creează o legătură emoţională între cei doi îndrăgostiţi. Aceşti hormoni pot fi consideraţi nişte droguri naturale, deoarece dau dependenţă, întocmai precum drogurile artificiale. În momentul în care se produce, în mod neaşteptat, despărţirea (dintr- un motiv sau altul), apar comportamentele agresive. Aşa se explică de ce partenerii nu pot sta departe unul de celălalt, iar îndrăgostiţii nu se mai înţeleg cu proprii lor părinţi.
Antropologul Helen Fisher a studiat diferenţa dintre genuri şi evoluţia emoţiilor umane. Este binecunoscut ca  expert în ,,iubirea romantică". Experta spune: ,,Există tot felul de motive care ne determină să ne îndrăgostim mai degrabă de o persoană, decât de alta. Sincronizarea este importantă. Proximitatea este importantă. Misterul este important. Te îndrăgosteşti de cineva care este, oarecum, misterios, în parte pentru că misterul ridică dopamina din creier, care te împinge peste acest prag să te îndrăgosteşti."


Resurse: 

luni, 10 septembrie 2012

DEPENDENŢA EMOŢIONALĂ

Ai grijă să nu te sprijini prea tare de trunchiul copacului, căci s- ar putea să nu mai ai de ce să te rezemi, la un moment dat, riscând să cazi şi tu atunci când arborele n- ar mai fi lângă tine!

Când am scris această parabolă, mă gândeam la speranţele, aşteptările şi pretenţiile ce apar în minte atunci când ne mai facem câte o cunoştinţă. Vedem că legătura comunicaţională decurge bine şi deja încep întrebările şi ne facem o grămadă de vise. Apar, astfel, scenarii fabuloase, mai că s- ar scrie pagini întregi dintr- o carte siropoasă sau chiar s- ar putea face şi o telenovelă. Şi într- o zi, tot ca prin vis, dispare şi cunoştinţa. În acele momente începi să cugeţi la ce a fost (chiar a fost ceva, cu adevărat?!!!), încep verificările de pe Invisible sau apelurile şi mesajele de pe telefon. Şi cum de nu s- a întâmplat nimic din cele visate? Ceva nu a funcţionat. Apar părerile de rău, plânsul şi sughiţul, smulsul firelor de păr, chiar şi datul cu capul de pereţi (aici, chiar glumesc!!!), eşti neliniştită sau nervoasă, răspunzi în doi peri. Pierdere de timp a fost? Chiar se merită acest teatru doar ca să deduci că eşti în continuare singură? Iar acele speranţe, aşteptări şi pretenţii, că erau doar în mintea ta? Până la urmă, tot mai bună e vrabia din mână, decât cioara de pe gard (atunci, când simţi că ai prins- o în mână, desigur)!

Şi totuşi, ce e de făcut? Merită încercat: răspunde cu bunăvoinţă şi toleranţă la provocarea din viaţa ta; prea mult interes, la început, pentru acea persoană, strică; fii naturală, spontană, creativă şi puţin ... misterioasă; fii încrezătoare în forţele proprii! O să vezi că rotiţele se vor pune, până la urmă, în mişcare!

duminică, 9 septembrie 2012

DINTOTDEAUNA, EU!

,,-Copilaroasă?
-Da, pentru că aşa vreau eu, aşa îmi place, ăsta mi-e farmecul!!
-Matură?
-Da, atunci când situaţia o cere!!
-Indiferentă?
-Da, atunci când sunt rănită!!
-Luptătoare?
-Da, atunci când am pentru cine sau pentru ce să lupt!!
-Visătoare?
-Da, ce ar fi oamenii fără vise!!
-Femeie?

vineri, 7 septembrie 2012

DE LA DISTANŢĂ, SE VEDE MAI BINE PERSPECTIVA

Referindu- mă la relaţiile de la distanţă, apare avantajul că fiecare dintre parteneri poate să observe mai bine dacă există ceva între ei, cu adevărat. Într- o relaţie care se măsoară în kilometri, adevăratele sentimente şi valori îşi spun cuvântul, sunt puse la încercare în fiecare zi, se conturează mai greu şi durează mai mult. De la distanţă, omul poate vedea mai bine avantajele şi dezavantajele acelei legături, pe de o parte, precum şi părţile bune sau mai puţin bune ale partenerului, pe de altă parte.

duminică, 2 septembrie 2012

CINE- I DE VINĂ?

Sunt copii care nu mai apucă să se nască. Cine- i de vină? Mai bine spus, alţii au avut ,,grijă" de acei omuleţi.
Există oameni tineri care mor înaintea propriilor părinţi. Acum cine mai e de vină? În acest caz, cică omul şi- a făcut- o cu mâna lui.
Mai sunt şi fiinţe care se duc pe cealaltă lume ,,la termen", adică la bătrâneţe. De data asta, a cui mai este greşeala? Viaţa să fie de vină?


sâmbătă, 1 septembrie 2012

DIN ÎNŢELEPCIUNEA AFRICANĂ

,,Poţi să-l condamni pe cel pe care îl iubeşti, însă vei plăti amenda pentru el." (proverb din Uganda)
Puteţi citi şi alte proverbe africane despre iubire, accesând următorul link: http://www.garbo.ro/articol/Cultura/11940/citate-africane-dragoste/pagina-2.html