Nu știu la alte femei nici când a început și nici cât a durat această perioadă, însă la mine a început din prima clipă când mi-am întâlnit partenerul și a durat până în Ajunul nunții.
Ce a reprezentat pentru mine această ,,săptămână”? A fost o perioadă în care am fost cucerită de anumite comportamente (cavalerești, le-aș numi eu) și în care am crezut că vorbele spuse de cineva atât de apropiat mai valorează ceva într-o lume materialistă.
Curios este că, deși este numită ,,săptămâna chioară”, eu nu aș spune că nu am văzut și defectele partenerului (sau unele dintre ele). Mai degrabă, am reușit să trec peste anumite aspecte negative, crezând că și eu am avut partea mea de vină și având speranța că ele sunt trecătoare și că se pot rezolva în doi.
Cum m-am simțit după ce efectul acestei ,,săptămâni chioare” a trecut? Aș spune că am simțit un duș rece (al naibii de rece) și că, în prezent, sunt într-o criză existențială a vieții.
Despre ce am descoperit în această criză personală și cum am procedat pentru a-mi redresa viața, poate voi scrie un alt articol.
Tot ce îmi doresc, este să-mi dați un semnal, scriindu-mi dacă ați fost și voi într-o asemenea criză, cum ați perceput-o și, mai ales, cum ați depășit-o: ați mers mai departe cu același partener sau l-ați lăsat baltă? Mulțumesc, încă de pe acum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu