Am citit zilele trecute despre cazul unei persoane (cunoscută de multă lume), care și- a lăsat cei doi copii și un soț pentru a fugi cu un altul. Cei doi băieți, din câte am înțeles, au fost dați la casa de copii și abia spre finalul vieții sale, mama respectivă a reușit să se împace cu aceștia.
Nu știu cât adevăr este în informația citită, însă mă întreb: care mamă reușește să-și abandoneze copiii, ba încă să-i mai dea și la orfelinat? Să fie atât de egoistă, încât cei din jurul său să nu mai conteze, ci doar binele propriu și succesul? Sau să își urască atât de mult soțul, încât imaginea acestuia să se suprapună peste cea a fiilor proprii, încât dragostea de mamă să se anuleze?
Există nenumărate variante de conviețuire între oameni, iar cea mai benefică și mai completă este familia cu unul sau mai mulți copii. Fiecare persoană care se naște, pleacă pe drumul vieții, setat după o anumită matriță de conviețuire, preluată de la părinți. Mulți dintre cei care nu au avut familia completă, tânjesc să aibă una completă și chiar vor încerca să și- o facă. Însă câți vor reuși să trăiască într-o nouă matriță, dacă nu au avut vreodată un punct de reper?
Aș putea spune că același principiu de funcționare este și în cazul persoanelor reci, spre exemplu. Nu-i poți cere unei persoane să fie afectuoasă cu tine, dacă nu a primit în familie așa ceva. Ce rămâne de făcut cu asemenea persoane prea reci, prea egoiste sau prea nu știu cum? Să le iertăm, întrucât ele habar nu au ce înseamnă anumite modele, să le învățăm noi ce înseamnă acest lucru, iar dacă nici așa nu funcționează, să le lăsăm în plata Domnului, întrucât, cu siguranță, își vor găsi ele perechea asemănătoare lor. Există, chiar și un proverb în folclorul românesc: ,,cine se aseamănă se adună”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu