DIFERENȚA DINTRE ,,TE IUBESC” ȘI ,,AM NEVOIE DE TINE”

Când ne angajăm într- o relație, fiecare dintre parteneri are propriile așteptări, cu privire la modul cum vede acesta iubirea. E posibil, ca viziunea ambilor parteneri să coincidă în mare măsură, însă această variantă este o raritate. De cele mai multe ori, există așteptări diferite, care duc, mai departe, la dezamăgiri și frustrări. Ideal ar fi să nu avem vreo așteptare, pentru ca să nu avem nici dezamăgiri. Mai degrabă, să primim cu mare bucurie ceea ce au gândit alții să ne ofere.

Ce putem face, atunci când dăm cu ochii de realitate și credem că relația a luat sfârșit?

-să evităm orice speculație și expectanță personală;

-să oferim, din toată inima, ceea ce putem noi, la un moment dat, fără dorința de a fi recompensați, ci doar să dăruim pentru a-l bucura pe cel de lângă noi, pentru a-i crea surprize plăcute și a-i însenina gândurile.

Desigur că, atâta timp cât există dorință și putință din partea ambelor părți, rezultatele pozitive nu vor întârzia să apară, iar cei doi parteneri vor reveni la sentimente mai bune. În nici un caz, nu mă refer la iubirea neîmpărtășită. Însă, a face din țânțar armăsar și a critica la sânge orice amănunt, nu ne va duce niciodată la o iubire sinceră, ci la mercantilism. Iar cu iubirea nu suntem ca la farmacie. Nu se poate pune semnul egal între ce oferă unul sau altul, cu ce primesc fiecare dintre cei doi parteneri, la un moment dat. Azi dă unul mai mult, mâine dă celălalt și tot așa mai departe.

Un articol despre diferența dintre sentimentul ,,a iubi” și nevoia de ,,a fi iubit”, puteți citi aici: http://www.personalitatealfa.com/blog/in-loc-de-te-iubesc-corect-ar-fi-am-nevoie-de-tine/

DE CE O MAMĂ NU-ȘI IUBEȘTE COPIII?

Am citit zilele trecute despre cazul unei persoane (cunoscută de multă lume), care și- a lăsat cei doi copii și un soț pentru a fugi cu un altul. Cei doi băieți, din câte am înțeles, au fost dați la casa de copii și abia spre finalul vieții sale, mama respectivă a reușit să se împace cu aceștia.

Nu știu cât adevăr este în informația citită, însă mă întreb: care mamă reușește să-și abandoneze copiii, ba încă să-i mai dea și la orfelinat? Să fie atât de egoistă, încât cei din jurul său să nu mai conteze, ci doar binele propriu și succesul? Sau să își urască atât de mult soțul, încât imaginea acestuia să se suprapună peste cea a fiilor proprii, încât dragostea de mamă să se anuleze?

Există nenumărate variante de conviețuire între oameni, iar cea mai benefică și mai completă este familia cu unul sau mai mulți copii. Fiecare persoană care se naște, pleacă pe drumul vieții, setat după o anumită matriță de conviețuire, preluată de la părinți. Mulți dintre cei care nu au avut familia completă, tânjesc să aibă una completă și chiar vor încerca să și- o facă. Însă câți vor reuși să trăiască într-o nouă matriță, dacă nu au avut vreodată un punct de reper? 

Aș putea spune că același principiu de funcționare este și în cazul persoanelor reci, spre exemplu. Nu-i poți cere unei persoane să fie afectuoasă cu tine, dacă nu a primit în familie așa ceva. Ce rămâne de făcut cu asemenea persoane prea reci, prea egoiste sau prea nu știu cum? Să le iertăm, întrucât ele habar nu au ce înseamnă anumite modele, să le învățăm noi ce înseamnă acest lucru, iar dacă nici așa nu funcționează, să le lăsăm în plata Domnului, întrucât, cu siguranță, își vor găsi ele perechea asemănătoare lor. Există, chiar și un proverb în folclorul românesc: ,,cine se aseamănă se adună”.