POSTUL DE NEAJUTORAT(Ă) ... DE ACASĂ

Văd o sumedenie de femei care aleg să le facă pe toate: ba pentru că așa au învățat la mamele lor, ba pentru că sunt nemulțumite de cum le rezolvă soții sarcinile, ba pentru că sunt prea mândre și nu vor să ceară ajutorul, ba ca să-l scutească pe partener de sarcini gospodărești (că, de, muncește prea mult la serviciu) ... 

Ideea e în felul următor: 

-în primul rând, e adevărată zicala ,,cum ți-l crești, așa îl ai”;

-în al doilea rând, oricâte servicii ar avea un partener, și el mănâncă, doarme sub același acoperiș, deci, trebuie și el să aibă responsabilități gospodărești; iar nu din răutate spun asta, ci îi faci și lui un bine, adică învață să te aprecieze mai mult pentru ceea ce faci în casă (cu această ocazie, vede și el cât de ,,ușor” este să faci curățenie în casă, spre exemplu).

Așadar, dragi colege de suferință, luați-vă inima în dinți (chiar dacă s-a învățat prost, până acum) și .. delegați sarcini la care e nevoie de mai multă forță, putere (sau acele tipuri de treburi la care se pricepe el mai bine). Desigur, că, la început, o să vocifereze (de altfel, mai bine vă dați învinse, să vadă că nu mai puteți), însă o să-i treacă când o să vadă că nici voi nu o să mai fiți așa de active (cine vrea o poate face și pe neajutorata sau pe proasta, luați-o cum doriți). Iar atunci când delegați, trebuie să fiți mai înțelegătoare cu modul de rezolvare a sarcinilor: fie îi arătați de la bun început cum doriți să vă rezolve treaba (și apoi să-l încurajați să facă și el așa; periați-l că funcționează mai bine așa, decât să fiți bosumflate pentru că nu a rezolvat cum trebuie), fie o lăsați baltă cu critica, căci dacă o să vadă că-l criticați, nu o să mai facă nici măcar în felul său (acum, vă rog să vă gândiți: vouă v-ar plăcea să fie cineva cu gura pe voi și mereu nemulțumit de modul cum rezolvați sarcina?).

Și încă ceva: învățați-vă să spuneți ,,Te rog!” și ,,Mulțumesc!”. Sunt cuvinte cu impact garantat. Vă promit!

P.S. Pentru cine dorește să citească despre greutățile cu care se confruntă femeile ,,eroine”, iată și un link: http://comunitate.desprecopii.com/forums/topic/7486-e-mai-bineneajutorata/page-1

GHICITOARE (TIPURI DE BĂRBAȚI)

Oare cum se numește bărbatul care vrea o femeie frumoasă și devreme acasă, seducătoare și care să-i satisfacă dorințele sexuale, să îi gătească poftele culinare, să aibă o matriță care să-i producă câți bani dorește?

Și oare cum se numește bărbatul care, mulți ani a fost în dorul lelii, ba chiar, prea depresiv ca să aibă alături de el o femeie, și care, după căsătorie, tot are de conversat cu colege, cu tot felul de simpatii culese de pe FB?

CE ROL ARE FEMEIA DIN POVESTEA VOASTRĂ?

Cine a putut cunoaște mai mulți bărbați, se va putea gândi dacă este sau nu adevărat ce scriu în rândurile următoare.

Conștient sau inconștient, ne trezim că interpretăm tot felul de roluri. Prin tot ceea ce îl caracterizează, (trăsături de caracter, reacții comportamentale, mod de comunicare, gesturi și mimică etc.), bărbatul de lângă noi are asupra noastră o anumită influență. Astfel, vă veți trezi că vă simțiți într-unul din rolurile de femeie: mamă, copil,  femeie-fatală, guvernantă, etc. Întrebarea nu este ce rol vi se potrivește, ci dacă vă simțiți bine în acel rol.

Cu toate acestea, mă gândesc că, oricâte roluri de femeie ar putea exista, doar rolul de femeie este lozul câștigător. Când vă veți simți femeie cu adevărat atunci când sunteți în preajma acelui bărbat (și, bineînțeles, și el trebuie să se simtă bărbat), abia atunci puteți spune că vă trăiți viața și că este bărbatul potrivit pentru voi.

Până veți găsi bărbatul care să vă facă să vă simțiți că vă jucați rolul de femeie, va trebui să mai ,,copilăriți”. Există și o expresie adecvată acestei situații. Până va da peste Făt-Frumos, o femeie va săruta multe broaște. 

Iar dacă îl găsiți pe bărbatul potrivit, din prima, atunci chiar că sunteți o norocoasă.

DIFERENȚA DINTRE ,,TE IUBESC” ȘI ,,AM NEVOIE DE TINE”

Când ne angajăm într- o relație, fiecare dintre parteneri are propriile așteptări, cu privire la modul cum vede acesta iubirea. E posibil, ca viziunea ambilor parteneri să coincidă în mare măsură, însă această variantă este o raritate. De cele mai multe ori, există așteptări diferite, care duc, mai departe, la dezamăgiri și frustrări. Ideal ar fi să nu avem vreo așteptare, pentru ca să nu avem nici dezamăgiri. Mai degrabă, să primim cu mare bucurie ceea ce au gândit alții să ne ofere.

Ce putem face, atunci când dăm cu ochii de realitate și credem că relația a luat sfârșit?

-să evităm orice speculație și expectanță personală;

-să oferim, din toată inima, ceea ce putem noi, la un moment dat, fără dorința de a fi recompensați, ci doar să dăruim pentru a-l bucura pe cel de lângă noi, pentru a-i crea surprize plăcute și a-i însenina gândurile.

Desigur că, atâta timp cât există dorință și putință din partea ambelor părți, rezultatele pozitive nu vor întârzia să apară, iar cei doi parteneri vor reveni la sentimente mai bune. În nici un caz, nu mă refer la iubirea neîmpărtășită. Însă, a face din țânțar armăsar și a critica la sânge orice amănunt, nu ne va duce niciodată la o iubire sinceră, ci la mercantilism. Iar cu iubirea nu suntem ca la farmacie. Nu se poate pune semnul egal între ce oferă unul sau altul, cu ce primesc fiecare dintre cei doi parteneri, la un moment dat. Azi dă unul mai mult, mâine dă celălalt și tot așa mai departe.

Un articol despre diferența dintre sentimentul ,,a iubi” și nevoia de ,,a fi iubit”, puteți citi aici: http://www.personalitatealfa.com/blog/in-loc-de-te-iubesc-corect-ar-fi-am-nevoie-de-tine/

DE CE O MAMĂ NU-ȘI IUBEȘTE COPIII?

Am citit zilele trecute despre cazul unei persoane (cunoscută de multă lume), care și- a lăsat cei doi copii și un soț pentru a fugi cu un altul. Cei doi băieți, din câte am înțeles, au fost dați la casa de copii și abia spre finalul vieții sale, mama respectivă a reușit să se împace cu aceștia.

Nu știu cât adevăr este în informația citită, însă mă întreb: care mamă reușește să-și abandoneze copiii, ba încă să-i mai dea și la orfelinat? Să fie atât de egoistă, încât cei din jurul său să nu mai conteze, ci doar binele propriu și succesul? Sau să își urască atât de mult soțul, încât imaginea acestuia să se suprapună peste cea a fiilor proprii, încât dragostea de mamă să se anuleze?

Există nenumărate variante de conviețuire între oameni, iar cea mai benefică și mai completă este familia cu unul sau mai mulți copii. Fiecare persoană care se naște, pleacă pe drumul vieții, setat după o anumită matriță de conviețuire, preluată de la părinți. Mulți dintre cei care nu au avut familia completă, tânjesc să aibă una completă și chiar vor încerca să și- o facă. Însă câți vor reuși să trăiască într-o nouă matriță, dacă nu au avut vreodată un punct de reper? 

Aș putea spune că același principiu de funcționare este și în cazul persoanelor reci, spre exemplu. Nu-i poți cere unei persoane să fie afectuoasă cu tine, dacă nu a primit în familie așa ceva. Ce rămâne de făcut cu asemenea persoane prea reci, prea egoiste sau prea nu știu cum? Să le iertăm, întrucât ele habar nu au ce înseamnă anumite modele, să le învățăm noi ce înseamnă acest lucru, iar dacă nici așa nu funcționează, să le lăsăm în plata Domnului, întrucât, cu siguranță, își vor găsi ele perechea asemănătoare lor. Există, chiar și un proverb în folclorul românesc: ,,cine se aseamănă se adună”.