,,Nu încerca să intri cu forţa în sufletul meu. Sunt cioburi ale viselor mele, sfărămiţate peste tot. S- ar putea să te răneşti.
Nu te strădui să- mi vinzi iluzii. Le- am cumpărat pe toate. Nu mai am unde să le pun, nu mai ştiu ce să fac cu ele.
Nu te chinui să mă faci să plâng. Lacrimile mele sunt puţine şi preţioase. Le dăruiesc cu zgârcenie. Şi am învăţat, demult, că cel care mă va face să plâng, nu merită lacrimile mele. Iar cel care le merită, nu mă va face să plâng.
Nu te osteni să mă eliberezi. Doar eu am cheia de la colivia mea.
Nu te căzni să mă faci să vorbesc. Cuvintele mele sunt inutile şi nu au viaţă.
Nu te trudi să- mi alungi coşmarurile. Nu doar somnul raţiunii naşte monştri, ci şi absenţa iubirii.
O piatră e de ajuns să spargă un geam. O propoziţie e de ajuns să frângă o inimă. O secundă e de ajuns să te îndrăgosteşti. Şi o neînţelegere e suficientă să strice o prietenie."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu