Tot aud că e bine să dăm curs pasiunii şi să ne urmăm calea pentru a ne dezvolta personal. Asta îmi aduce aminte de poetul Eminescu. Omul Eminescu nu a făcut cursuri pentru dezvoltare personală. El şi- a urmat, inconştient, pasiunea: scrisul. Citeam despre el că îşi cumpăra cărţi cum dădea de bani, apoi, pentru o perioadă, se cam făcea nevăzut din calea cunoscuţilor, întrucât se închidea în casă şi stătea doar să citească. Am avut şi eu unele momente în care făceam ce îmi plăcea: să citesc. Orele treceau, iar de mâncat uitam. Renunţam la citit doar când mă dobora somnul. Acum gândesc la rece aceste momente şi găsesc că se aseamănă cu modalitatea prin care ni se recomandă la cursuri ca să trecem prin viaţă. Cred că mai degrabă e bine un echilibru să avem în toate. Chiar dacă am renunţa la un serviciu şi am avea o ocupaţie care să îmbine utilul cu plăcutul, e mai nimerit să nu uităm că mai trebuie să mai şi mâncăm sau să dormim, unii poate au şi îndatoriri sociale (gen copii sau soţ/ soţie) sau, de ce nu, să ne mai şi distrăm. Şi până la urmă suntem fiinţe sociale, aparţinem de un grup sau altul. Iar dacă mai ajungem şi la bătrâneţe, nu cărţile, operele de artă, blocurile sau alte creaţii umane ne vor fi alături, ci tot semenii noştri. Aşadar, să păstrăm un echilibru în tot ceea ce facem pentru noi sau alţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu