miercuri, 25 iulie 2012

DIFERENŢELE DE VÂRSTĂ ŞI RELAŢIILE LA DISTANŢĂ

Dintre cele trei modalităţi de a se realiza o relaţie (aleatorie, prin recomandare sau pe Internet), cea mai vitregită consider că este cea realizată prin intermediul unui site de socializare. Iar aici mă refer la o relaţie la distanţă. Cred că diferenţele prea mari de vârstă dintre parteneri creează o şi mai mare discrepanţă în cadrul unui asemenea tip de relaţie. Pentru cazurile în care cei doi parteneri care s- au cunoscut pe un site sunt din aceeaşi localitate, mai există o şansă. Însă pentru cei la care este problemă atât distanţa, cât şi diferenţa de vârstă prea mare, şansa ca relaţia să funcţioneze nu prea este. Chiar dacă partenerii spun că nu contează vârsta, diferenţa în gândire se simte, iar amânarea luării unei decizii de a încheia acea relaţie, nu face decât să se piardă din timpul valoros al fiecăruia dintre aceştia. Aştept şi părerile voastre! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu