Trăim într- o lume a aparenţelor, în care albul nu mai e alb, iar negrul nu mai e negru. Mă refer la faptul că, iniţial, putem crede ceva despre o persoană. Ulterior, e posibil ca să descoperim că aceeaşi persoană se poate comporta (şi) altfel.
Cum funcţionează mecanismul? Stăm de vorbă cu diferite persoane şi ne facem primele impresii despre acestea. Cu alte cuvinte le etichetăm şi ne aşteptăm ca acele persoane să se comporte şi în continuare, conform aşteptărilor noastre. Ulterior, când ne putem reîntâlni cu aceiaşi indivizi, dar în alte circumstanţe, e posibil să fim miraţi sau să rămânem chiar uimiţi de acele persoane. Nu ne vine să credem că acei oameni pe care îi credeam nu ştiu cum, acum nu mai sunt la fel. Cum este posibil aşa ceva?
Încorsetaţi de reguli, alergând după interese sau aplecând urechile la părerile oamenilor despre noi, uităm să mai fim şi noi înşine. Ne place sau ne complacem să ne încadrăm în diferite categorii, în loc să fim unici. Astfel apar măştile pe care le purtăm şi le schimbăm la nevoie. Voi ce mască purtaţi în acest moment?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu