Zilele acestea am citit, întâmplător, un articol care mi- a adus aminte de sfaturile pe care le- am întâlnit vis-a-vis de autocunoaștere. Treptele autocunoașterii s- ar reduce la un număr de cinci:
1. în primul rând, să ne cunoaștem pe noi înșine mai bine,
2. apoi, să ne acceptăm așa cum suntem,
3. pentru ca să ne putem iubi pe noi,
4. ulterior, să ne îndrăgostim chiar de noi înșine,
5. iar, în final, să căutăm a ajunge cea mai bună versiune a noastră.
Despre etapa a patra este vorba în articolul citit și vi- l recomand și vouă. Stând și cugetând asupra rândurilor citite, mă întreb cât de mult putem aprofunda fiecare dintre etape, astfel încât să nu sărim calul și să rămânem doar cu ochelarii acestuia?
1) Ca să ne cunoaștem prea bine, pentru a putea spune care ne sunt calitățile și defectele, ar trebui să participăm la cât mai multe tipuri de activități. De noi depinde ce limite ne vom impune. Că e bine sau nu pentru propria dezvoltare, aceste limite ne vor bloca, însă, accesul spre anumite coridoare ale autocunoașterii.
2) A reuși să ne acceptăm este o piatră de încercare pentru fiecare dintre noi. A ne accepta înseamnă, în primul rând, să ne iertăm. De ce ar trebui să încercăm să ne acceptăm? Acceptarea nu înseamndă blocarea evoluției, ci ar trebui să se facă din dorința de a putea, ulterior, să mergem mai departe pe drumul dezvoltării.
3) Ce înseamnă să ne iubim? Să ținem la propria persoană și, implicit, ființă, să ne respectăm, să ne acordăm momente de calitate, să ne răsfățăm, să ne recompensăm în momentul când ne îndeplinim obiectivele, să lăsăm timpul ca să ne ajute să iertăm și să putem uita ceea ce ,,ne- a rănit, la un moment dat”. A nu se confunda iubirea cu egoismul sau cu mândria!
4) De cunoscut, ne- am cunoscut; de acceptat, așijderea; de iubit, am ajuns să ne și iubim. Pentru a ne și îndrăgosti de noi, poate e cam mult și, poate ar fi periculos, căci ne- am numi narcisiste. În dozele temperate, această ,,îndrăgosteală” ar avea rolul să ne spună dacă ne simțim bine în propria piele și dacă ne place de noi atunci când ne-am vedea de la distanță. Probabil, pentru a putea răspunde la neclaritatea anterioară, ar trebui să ne folosim nu de oglindă, ci de o cameră de filmat. Dacă aveți pe cineva care să vă poată filma, nu ezitați! Filmați- vă în contexte diferite și spuneți dacă vă place ceea ce vedeți, de fiecare dată. Abia când vă veți auzi înregistrată sau vedea filmată, abia atunci veți conștientiza cine sunteți și abia atunci veți putea spune că ați făcut cunoștință cu voi înșivă.
5) Ultima etapă se construiește pe tot parcursul vieții. Probabil, care va fi mai puțin pretențioasă cu ceea ce vede în oglindă, va putea spune mai repede că e mulțumită de acea variantă și va reuși să trăiască în acel stil, fără să mai aducă îmbunătățiri. În acel moment, vom putea să spunem că apare mulțumirea de sine și nimeni și nimic nu- i va mai tulbura pacea interioară. Acea femeie aș considera-o o ființă desăvârșită. Dar, până acolo, e cale luuungă.
Până la etapa desăvârșirii, nu uitați să vă minunați de ceea ce sunteți și simțiți! Prin urmare, relaxați- vă și trăiți prezentul!
