Un subiect interesant de adus în atenţia cititoarelor este despre ,,femeia indigo", ca o extrapolare a expresiei ,,copilul indigo". Cine sunt femeile indigo? Şi care este personalitatea acestora? O mare şansă ca să vă număraţi printre femeile- indigo, este să vă fi născut între 1970- 1992. Cât despre caracteristicile acestui tip de femeie, puteţi citi accesând link- ul următor: http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/11754/femeia-indigo.html
vineri, 31 august 2012
joi, 30 august 2012
ŞI IAR ZÂMBEŞTE!
“Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist,
pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău.” (Gabriel Jose Garcia Marquez)
Şi încă 50 de motive pentru a zâmbi zilnic mai puteţi găsi accesând link- ul:
miercuri, 29 august 2012
SCOPUL VIEŢII
Care este scopul unui om, sosit pe acest Pământ? Mă tot frământ să găsesc un răspuns, iar acesta soseşte după n şi n întrebări, nedumiriri şi neclarităţi intelectuale. Până la urmă, răspunsul este unul simplu şi fără echivoc: să iubească. Fără iubire, viaţa ar părea pustie, un câmp în care s- ar petrece, zilnic, aceleaşi activităţi, pe ici- colo cu mici surprize sau bucurii. La un moment dat, oamenii ar părea chiar ca nişte roboţi: adică, zilnic repetând aceleaşi acţiuni şi lipsiţi de sentimente şi interacţiuni umane. Iubirea este o experienţă unică, divină. Şi se poate vedea/ auzi/ simţi acest lucru, doar punând- o în practică, cu alte cuvinte, doar trăind- o. Aşadar, iubeşte! Şi cât de mult? După un vechi precept biblic, ar trebui să spun ,,iubeşte- ţi aproapele la fel de mult precum te iubeşti pe tine însăţi!"
marți, 28 august 2012
ÎNTRE A IUBI ŞI A SCRIE DESPRE IUBIRE
Am auzit cu mulţi ani în urmă că doar cei care nu şi- au găsit iubirea vieţii lor, doar aceia au putut să înşire rânduri valoroase pe hârtie, despre ceea ce înseamnă cu adevărat iubirea. Doar în acest mod s- au născut opere literare nemuritoare, căutate şi citite cu nerăbdare de generaţii întregi. Pe când cei care şi- au întâlnit iubirea mult visată, nu au mai avut timp de a- şi aşterne gândurile pe foaie (sau pe internet): aceia chiar au trăit iubirea. Adică unii sunt oameni idealişti, iar alţii sunt mai practici? Sau unii au noroc, iar alţii sunt vitregiţi de soartă? Voi ce spuneţi?
luni, 27 august 2012
DESPRE MINE
Sunt un om viu
- Nichita Stănescu
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:
Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.
Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...
Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!
Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.
Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.
Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.
Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.
Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.
Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)
Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.
E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!
E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.
Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:
Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.
Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...
Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.
E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!
Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.
duminică, 26 august 2012
DIN LIRICA DE DRAGOSTE
Ce bine că eşti
- Nichita Stănescu
E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.
sâmbătă, 25 august 2012
DIN LIRICA DE DRAGOSTE
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
- Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
vineri, 24 august 2012
DECLARAŢIA UNICITĂŢII MELE
"Declaraţia unicităţii mele" de Tony Humphreys
Mă minunez de fiinţa mea unică.
Respectul pe care mi-l port mie însumi şi respectul pe care-l port celorlalţi este necondiţionat.
Îmi recunosc şi îmi asum responsabilitatea pentru toate gândurile, imaginile, ambiţiile, cuvintele şi acţiunile mele, indiferent dacă au un caracter abuziv sau pozitiv şi indiferent dacă se raportează la alţii sau la mine însumi.
Există multe lucruri pe care le-am făcut sau aş putea să le fac şi pe care le regret sau le voi regreta, dar sunt hotărât să mă dezvolt cu ajutorul acestor experienţe şi să învăţ să mă iubesc şi să-i iubesc pe ceilalţi mai profund în fiecare zi.
Voi fi sincer şi deschis cu privire la comportamentele care mă supără, dar într-un mod care nu îi lezează pe ceilalţi.
Voi fi la fel de deschis şi voi asculta ceea ce au să-mi spună alţii cu privire la acele comportamente ale mele care îi supără şi îmi voi asuma responsabilitatea pentru orice act de abuz pe care l-am comis şi pentru orice suferinţă pe care am provocat-o.
Orice s-ar întâmpla, nu voi înceta să-mi pese de mine însumi şi de alţii.
Ştiu că am capacităţi imense de a mă dezvolta şi-n această lume.
Pot să ating, să văd , să simt, să aud, să gândesc, să-mi imaginez, să spun şi să fac.
Pot să fiu foarte apropiat faţă de alţi oameni.
Pot să fiu productiv.
Pot să înţeleg şi să găsesc un sens lumii, chiar dacă adesea pare nepăsătoare şi crudă.
Voi rămâne mereu fidel unicităţii mele şi nu le voi permite altora să-mi impună ţeluri artificiale.
Sunt o fiinţă unică şi perfectă şi, dacă rămân stăpânul fiinţei minunate care sunt, pot să creez o lume mai bună pentru mine însumi şi pentru alţii.
joi, 23 august 2012
DEPĂŞEŞTE- ŢI LIMITELE!
Îndrăzneşte să îţi depăşeşti propriile limite! Ce semnificaţie dau eu noţiunii de ,,limite"? ,,Limite" pot fi barierele mentale, fricile pe care le conştientizăm mai mult sau mai puţin, frustările pe care le tot adunăm în diferite contexte; tot ceea ce ne împiedică să înaintăm, să urcăm pe scara evoluţiei, a dezvoltării personale. A depăşi aceste limite, înseamnă a ne debarasa de trecut şi a privi cu optimism către viitor. Succes!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)